“Oamenii legii” · civic · opinii · social

Cînd te poartă pompierii pe drumuri

Se pare că pompierii se răzbună pentru că i-am filmat săptămînile trecute sau îşi manifestă astfel dispreţul pentru unii refugiaţi şi pentru cei care îi ajută. Altfel, ar trebui să credem că unii sunt incompetenţi şi periculoşi în munca pe care o fac de mîntuială

civic · cultură · opinii · social

Împreuna – Sărăcia ar trebui să ne unească

Invitata noastră este Ana Maria Ciobanu, reporter Decât o Revistă și gazda seriei audio despre cei 500 de ani de sclavie a romilor, „Obiceiul Pământului”.
Sursa: ÎMPREUNĂ cu Gelu Duminică

poluare

La Bibliotecă poluează centrul capitalei

O cafenea din Cișmigiu se alimentează cu generator electric, ca pe timp de război

civic · dreptate · opinii · social

A parcat ca naiba şi a primit un semn clar

Intrare în Cişmigiu dinspre Sala Palatului

civic · opinii · pericol · poluare

Trenurile spre aeroport poluează în draci

Cam toate trenurile care leagă Gara de nord de Aeroportul internaţional Otopeni sunt cu motor poluant, iar pe timp de vreme ploioasă mirosul de carburanţi arşi ajunge pe peroane şi în sălile de aşteptare.

civic · cultură · opinii · social

De ce avem grijă de copiii ucraineni şi nu de români

Podcastul ÎMPREUNĂ cu Gelu Duminică.

Din 2019, Mihaela Nabăr este directorul executiv World Vision România, fundație a cărei misiune este de a oferi copiilor vulnerabili șansa la o viață demnă și împlinită, în care să le fie respectate drepturile și în care să aibă acces la educație de calitate. World Vision România lucrează în prezent în aproximativ 500 de școli din România.

cultură · social

Sexpertă: Atunci cînd plîng în consultație

Natalia Pavalachi explică pe canalul ei de youtube: Eu cînd eram mică detestam ca cineva să mă vadă plîngînd, asta a continuat pînă la vîrsta adultă, dar mai nou, după propriile mele terapii și nu mai știu ce schimbări interne, ajung să plîng în unele consultații cu pacientii mei.

Continuă lectura „Sexpertă: Atunci cînd plîng în consultație”
divertisment

De Florii ploieștenii s-au bucurat la Târgul de Artă stradală , primul eveniment de acest fel după ridicarea restricțiilor din timpul pandemiei.

Anul acesta de Florii, Primăria Ploiești a susținut „Târgul de artă stradală de Florii. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 16-17 aprilie 2022 pe aleea pietonală din fața Teatrului „Toma Caragiu ” din Ploiești Evenimentul a fost organizat de Teatrul „Toma Caragiu” în parteneriat cu Casa de Cultură „ I.L. Caragiale” a Municipiului Ploiești și cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești.

cultură · LIVE · opinii · social

Contraste: Tradiții de Paște din trecut și din prezent din diaspora şi în țară

Vlog de Nadia Oliveira şi Inga Diaconu, emigrante din Moldova în Peninsula Iberică

civic · Eng · opinii · Ru

Salută interdicţiile din Moldova şi condamnă invazia rusă din Ucraina (ru)

Oleg Adrian Vlad e la Berlin, dar nu uită de problemele de acasă. În acest live pe youtube salută votul recent în parlamentul de la Chişinău legat de panglica bicoloră şi simbolurile Z/V, tînărul cu probleme de vedere pare să înţeleagă mai bine ştirile pe care doar le aude.

“Oamenii legii” · civic · dreptate

Anatol Mătăsaru ceartă un echipaj de poliţie

Activistul de la Chişinău a intervenit în apărarea unui fermier pe care l-a oprit poliţia şi îl intimida. Se pare că motivul era neimportant dacă oamenii legii au preferat să plece după ce a început filmarea, în loc să insiste în impunerea legii pe care o invocau iniţial

Continuă lectura „Anatol Mătăsaru ceartă un echipaj de poliţie”
civic · opinii

Televiziunea publică insistă în partizanat şi prozelitism

Moldova 1 s-a mutat de la catedrala mitropolitană pravoslavnică la o biserică centrală, dar care ţine de o mitropolie marginală, tot ortodoxă. Dar în transmisiunea live nu vorbeşte nimic despre Paştele catolic/protestant, despre Ramadan sau Pesah, care se întîmplă tot zilele acestea. Nu-i aşa că e cam tendenţioasă, partizană, televiziunea care ar trebui să fie a tuturor?

civic · dreptate · mafia · opinii

Ce faci când te amenință Poliția Română cu moartea?

Text şi video de la Zaiafet

Fraților, astăzi vom sta de vorbă cu jurnalista Emilia Șercan, cea care ne-a tot pus sub ochi dovezile de doctorate plagiate din ultimii ani. După cum vă imaginați, nu e așa de simplu să spui că prim ministru României a plagiat. Sunt țări unde asemenea articole te pot condamna definitiv fără să conteze dovezile pe care le prezinți.

Continuă lectura „Ce faci când te amenință Poliția Română cu moartea?”
civic · LIVE · opinii · pericol

Ce va fi cu Rusia după regimul #Putler? #live #palavre

Ceea ce părea un război de cîteva zile, durează deja de aproape 2 luni. Rusia a invadat Ucraina şi s-a înglodat acolo…

civic · cultură · social

Bogdan Farcaş – Să-ți fie rușine

Cîntec cu atitudine de Bogdan Farcas
Muzica/Orchestratie: Leo Cioc
Text:Bogdan Farcas
Video:Emanuel Pavel

Continuă lectura „Bogdan Farcaş – Să-ți fie rușine”
“Oamenii legii” · civic · mafia · opinii

Activist agresat de colonelul primăriei Brăhășești și polițistul local

Gabriel Niţu a mers într-o nouă localitate cu inspecţie civică, dar a fost agresat. Oare ce au de ascuns?

LIVE · opinii

Ce zice Aristotel de războiul lui Putin

Ex-deputatul Remus Cernea intră live pe canalul său de youtube: Ce trăim astăzi s-a mai petrecut, în esență, de multe ori de-a lungul timpului! Diferă contextul, dar motivațiile, acțiunile și impactul lor asupra vieții oamenilor au fost asemănătoare!

Continuă lectura „Ce zice Aristotel de războiul lui Putin”
opinii · poluare

Pădurea Snagov e inundată de gunoaie

Filmat pe lîngă Ciofliceni/Vlădiceasca, dar, probabil, aşa arată pădurea toată

social

Membri Asociației Persoanelor cu Dizabilități Prahova l-au reales președinte pe Marius Chereș

Actualul președinte al Asociației Persoanelor cu Dizabilități Prahova rămâne în continuare la cârma Asociației fiind reales de membri acesteia pentru un nou mandat, ieri, intr-o ședință extraordinară.

opinii · social

Intoleranţă şi ostilitate la Gara de Nord

Observ zilnic astfel de atitudini ostile, mai ale pentru persoanele sărace