“Oamenii legii” · civic · dreptate · opinii · social

Au vrut la ”Casa poporului”, jandarmii i-au oprit

Harry Geană, activist civic din Prajova şi activistul buzoian Gabriel Niţu au încercat să ajungă în Palatul Parlamentului de la Bucureşti, fosta Casa Poporului, proiect ceauşist megaloman, dar au aflat că nu intră oricine şi oriunde, iar intrarea e pe bani:

Continuă lectura „Au vrut la ”Casa poporului”, jandarmii i-au oprit”

dreptate · Educație · social

Autobuzul şcolar nu vrea să ia şi copiii de grădiniţă

Vera Golocicov de la Bozieni, Hînceşti e nedumerită că autobuzul şcolar care vine dintr-un sat vecin spre şcoală şi invers refuză să transporte şi părinţii cu copii de grădiniţă. Aceştia au de făcut 3 kilometri pînă la grădiniţă sau înapoi acasă şi transportatorii privaţi le cer abonamente de 100 MDL pe lună chiar şi de la copii de 2 ani, iar maşina e mereu arhiplină.

Continuă lectura „Autobuzul şcolar nu vrea să ia şi copiii de grădiniţă”

civic · opinii · social

Preotul şi-a tras poartă cu telecomandă la biserică din bani europeni

Ploieşti, biserică cu program, rampă de acces prea înclinată şi lunecoasă. Dar preotul intră cu maşina în curte deschizînd poarta cu telecomanda, numai el are acces acolo?

Continuă lectura „Preotul şi-a tras poartă cu telecomandă la biserică din bani europeni”

“Oamenii legii” · dreptate · social

Denunţă discriminare, violenţă şi alte abuzuri la Timişoara

Viorel Lingurar şi fratele său Sorin de la Românaşi, judeţul Sălaj spun că au fost discriminaţi într-un bar din Timişoara, au chemat poliţia şi au luat amendă, cică e apel fals, n-ar fi fost urgenţă. După asta au luat bătaie într-o farmacie.

Continuă lectura „Denunţă discriminare, violenţă şi alte abuzuri la Timişoara”

dreptate · mafia · opinii · pericol · social

Revoltat că s-au scumpit biletele la transportul de doi bani

Nicolai Petrovici, activist civic de la Trinca, Edineţ, e supărat că mafia transporturilor de călători a obţinut majorarea preţurilor la bilete, dar serviciile sunt de foarte proastă calitate şi se practică evaziunea fiscală pe larg.

“Oamenii legii” · dreptate · social

Spune ca nu mai are incredere in scrisorile Parlamentului ci in Administratia Raionala

Ana Filipova, persoana cu dizabilitati din Briceni scrie multe scrisori la Parlamentul RM care vin inapoi fara nici un rezultat. De data aceascta raspunsul scrisoarii este ca sa se adreseze la Administratia Raionala Briceni pentru imbunatatirea conditiilor de trai.Totus datorita filmarilor am ajuns la un numitor comun cu Administratia- este un loc liber intrun azil din Chisinau…Mai multe filmulete despre aceasta doamna priviti https://www.youtube.com/watch?v=-PsfMQghY_0&t=229s https://www.youtube.com/watch?v=lfym6huF7vI https://www.youtube.com/watch?v=v3IdXamavUo https://www.youtube.com/watch?v=77pbdkkWg3k https://www.youtube.com/watch?v=OEu6W2vor5c https://www.youtube.com/watch?v=1UGOitaxi8E

dreptate · mafia · social

Disperată de medicul de familie din sat

Eugenia Teleatnic de la Popeştii de Jos, Drochia spune că mai mulţi consăteni au probleme cu medicul de familie Mocanu care-i trimite la investigaţii la raion fără actele necesare şi ei sunt nevoiţi să plătească pentru serviciile medicale, chiar dacă au poliţă de asigurare medicală

civic · dreptate · LIVE · Microfonul Liber · Protest · social

Părinţi revoltaţi protestează la Preşedinţia RM

Dumitru Achiruş cu Sergei Gheorghiţă, doi taţi disperaţi şi Ludmila Dînte, mamă cu copil la sîn au ieşit în faţa Preşedinţiei RM ca să ceară implicarea lui Dodon în rezolvarea problemelor lor sau să-şi dea demisia

dreptate · LIVE · opinii · pericol · Protest · social

Îi dau afară de la azil cu bebe în toiul iernii

Dumitru Achiruş şi Ludmila Dinte se plîngeau astă vară că au fost sclavi la grădina unui fermier din Nord. Organele de anchetă au început investigaţiile şi au luat cuplul sub protecţie de stat. Dar, recent, dosarul a fost clasat, lor le-a fost retrasă calitatea de victime şi acum s-au trezit abandonaţi de autorităţi, nu mai au voie să locuiască la azilul de lîngă autoGara de Sud, de cîteva zile nici nu mai primesc mîncare, chiar dacă dacă acum o lună li s-a născut o fetiţă.

Continuă lectura „Îi dau afară de la azil cu bebe în toiul iernii”

cultură · opinii · social

Dansul urşilor 2019 – Tradiție sau cerșetorie?

Echipe organizate din județul Bacău au venit în Buzău pentru un pumn de bani ! Oare asta să ne fie tradiția sau este o cerșetorie mascată?
Se întreabă activistul buzoian Gabroel Niţu

“Oamenii legii” · dreptate · social

Poliţia Hînceşti a pus la murat un dosar penal simplu

Elena Curmei spune că a fost furată la Hînceşti în luna august de tot ce avea mai necesar şi preţios în locuinţa închiriată, a denunţat fapta la poliţie şi a indicat posibilii făptaşi, dar deja a cincea lună poliţia spune că nu-i poate găsi pe cei trei şi că dosarul nu a evoluat.

Continuă lectura „Poliţia Hînceşti a pus la murat un dosar penal simplu”

“Oamenii legii” · civic · dreptate · politic · social

Primarul de Ciorescu e neînduplecat în faţa oamenilor

Edilul a fost prins de un grup revoltat din Asociaţia de locatari nr. 55 dintr-un bloc din preajma primăriei. Nu sunt de acord cu extinderea policlinicii de la parter cu două nivele în coasta blocului lor, se tem că le va fi închisă calea de acces, că li se va obtura lumina din geam şi deja şantierul crează incomodităţi şi trepidaţii periculoase pentru un bloc de jumătate de secol.

Continuă lectura „Primarul de Ciorescu e neînduplecat în faţa oamenilor”

civic · dreptate · social

Zice că sunt discriminaţi pacienţii cu poliţe medicale

Fiodor Buzî de la Nisporeni spune că medicii preferă să asiste pacienţii care plătesc imediat la casă, nu pe acei care au poliţe medicale, are mai multe astfel de cazuri şi s-a adresat Consiliuluui pentru Egalitate ca să constate tratamentul discriminator ilegal.

Continuă lectura „Zice că sunt discriminaţi pacienţii cu poliţe medicale”

dreptate · opinii · social

Avocatul victimei a venit la proces cu maşina inculpatului

Valentina Avramioti şi mătuşa ei povestesc impresii de la ultimele şedinţe de judecată unde speră să li se facă dreptate măcar la Chişinău dacă nu la Căuşeni.

Avocatul de stat pare că n-are niciun chef să o ajute, ba chiar i-a dat să semneze nişte acte pe care nu a reuşit să le citească, a venit la una dintre şedinţe cu inculpatul şi avocatul lui în aceeaşi maşină a lui Gogu, căuşeneanul care i-a accidentat fetiţa pe trecerea de pietoni

social

Microbuz arhiplin, pasagera nu poate ieşi la staţie

Chişinău, bulevardul Moscovei, ruta 186

civic · cultură · LIVE · Protest · social

Protest la Guvern pentru ratificarea Convenţiei de la Istanbul

Un grup de ong-uri de drepturile omului şi altfel de activişti au pichetat azi sediul Guvernului ca să-i ceară să nu renunţe la anunţata şi necesara ratificare a convenţiei de la Istanbul care vizează violenţa domestică.

Continuă lectura „Protest la Guvern pentru ratificarea Convenţiei de la Istanbul”

“Oamenii legii” · dreptate · social

Spune ca Primarul este „surd” si Asistenta Sociala este „oarba”…

s. Berezlogi, ORHEI apel inregistrat 17.12.2019 ora 16-00

“Oamenii legii” · dreptate · mafia · pericol · social

M-a păcălit din închisoare prin facebook

Sunt o femeie ce muncește peste hotarele Moldovei și am devenit jertfa unei persoane, care deși se află în pușcărie, prin Facebook, la început cu cuvinte dulci și ademenitoare, m-a înșelat și i-am trimis aproape lunar sume mari de bani pe care mi-a promis că mi le va întoarce, iar la urmă m-a convins să iau și un credit pe care am de plătit încă mulți ani!

M-a amenințat că dacă mă voi adresa la poliție ori la conducerea din pușcărie, nu voi obține nimic și el va trimite oameni care se vor răzbuna, îmi vor face probleme.

Continuă lectura „M-a păcălit din închisoare prin facebook”

“Oamenii legii” · civic · dreptate · mafia · opinii · social

Bătaie de joc la primăriile Iaşi, Vaslui şi Bucureşti pentru transcrieri

Am încercat să programez un proaspăt cetăţean român la primăriile din România abilitate cu transcrierea actelor moldoveneşti de stare civilă.
Continuă lectura „Bătaie de joc la primăriile Iaşi, Vaslui şi Bucureşti pentru transcrieri”

civic · opinii · social

Coadă umilitoare în frig la Primăria Buzău

Chiar dacă au trecut 30 de ani postdecembriști se pare ca unii dintre cei care conduc primăria Buzău foști membri PCR tratează cu dispreț cetățenii exact ca in vremurile odioase cand cei fară relatii stăteau la cozi in frig zapezi și ploi chiar și pentru o pâine!

Video şi text de Gabriel Niţu, activist civic buzoian