I-au respins revizuirea dosarului penal, acum vrea să știe lumea despre caz

Ion taboră consideră că dosarul prin care a fost condamnat la închisoare pentru escrocherie este unul fabricat. A cerut revizuirea lui în instanța de fond, dar i-a fost refuzat. Acum face publică cererea de apel:</em>

Curtea de Apel Chişinău Colegiul penal
de la condamnatul
Taboră Ion, deţinut în IP-15 Cricova MD-2084

APEL
la Sentinţa Judecătoriei Chişinău sediul Rîşcani din 05.10.2018 (dosar nr.1rh-1443/2017) judecător-raportor Victor Sîrbu în ordinea prevăzută de Titlul II capitol IV secţiunea §1 (partea specială) Cod procedură penală

Prin Sentinţa Judecătoriei Chişinău sediu Rîşcani din 05.10.2018 (dosar nr.1rh-1443/2017) a fost respinsă cererea de revizuire depusă de condamnatul Taboră Ion, conform  prevederilor art.458 alin.(3) p.3)-4) Cod procedură penală, pronunţată în cauza penală de învinuire a lui Taboră Ion în săvîrşirea infracţiunilor prevăzute de art.190 alin.(5) şi art.361 alin.(2) lit.d) Cod penal – ca fiind neîntemeiată.
Cu Sentinţa în cauză nu sunt deacord deoarece este unilaterală, superficială, nemotivată şi ilegală, purtînd un caracter discriminatoriu din următoarele motive:
a) Sa neglijat total Hotărîrile şi prevederile CEDO;
b) Sa neglijat total prevederile Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi polutice;
c) Sa neglijat total prevederile Constituţiei RM şi Hotărîrile Curţii Constituţionale;
d) Sa neglijat total Prevederile Codului penal şi Codului de procedură penală;
e) Nu au fost examinate toate cererile, probele, motivele invocate, hotărîrile judecătoreşti pe caz, cît şi pe alte cauze care au atribuţie nemijlocită la caz şi respectiv hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia;
f) La examinarea cererii de revizuire, instanţei nu i s-a prezentat și nu au fost interpelete toate materialele cauzei penale de condamnare, cît şi materialele tuturor cauzelor la care s-a făcut referire în cererea de revizuire şi au atribuţie nemijlocită cu cauza
penală respectivă;
g) nu au fost întrunite elementele infracţiunii şi respectiv faptei săvîrşite i s-a dat o încadrare juridică greşită, în urma căreia persoana a fost condamnată pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Reieşind din cele enumerate, are loc încălcarea gravă a
prevederilor art.2; art.6 p.44); art.7; art.10; art.19 Cod procedură
penală; art.8; art.20-22 Constituţia RM; art.4 §2 Protocolul nr.7 la
CEDO; art.6 §1; art.7; art.45 §1 CEDO, în legătură cu faptul că
condamnatul a înaintat Cerere de revizuire a procesului penal,
axîndu-se pe prevederile Codului de procedură penală şi anume art.458
alin.(3) p.3) – două sau mai multe hotărîri judecătoreşti irevocabile
nu se pot concelia şi p.4) – Curtea Constituţională a recunoscut drept
neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă.

I. Cu privire la cerea condamnatului pe capătul înaintat în baza
art.458 alin.(3) p.3) Cod procedură penală instanţa remarcă că,
hotărîrile irevocabile sunt inconciliabile atunci cînd, prin
conţinutul şi soluţia dispusă se exclud reciproc.Astfel, pentru
declanşarea revizuirii în acest caz se cere existenţa a două sau mai
multe hotărîri pronunţate de instanţele penale care s oluţionează
fondul cauzei, care nu pot fi atacate în acelaşi timp printr-o altă
cale de atac şi se exclud reciproc şi dispoziţiie acestor hotărîri
conţin soluţia aceloraşi fapte şi persoane.
În cazul de faţă, instanţa a neglijat prevederile art.427 alin.(1)
p.11) şi art.443 alin.(1) p.10) Cod procedură penală, fiindcă motivele
invocate de instanţă se încadrează în prevederile date, iar
prevederile art.458 alin.(3) p.3) Cod procedură penală nu
expune obligativitatea prezenţei a două sau mai multor hotărîri
irevocabile care să nu poată fi atacate reciproc în acelaşi timp
printr-o cale de atac, cu excluderea reciprocă şi dispoziţiile acestor
hotărîri să necesite prezenţa soluţiei asupra aceloraşi fapte şi
persoane.
Atît în cererea de revizuire, cît şi în cererile suplimentare
enumerate un şir de hotărîri judecătoreşti irevocabile care nu se pot
concilia între ele din următoarele motive:
a) De Colegiul penal a Curţii Supreme de Justiţie au fost emise
decizii în urma examinării unor cereri înaintate într-o ordine
procesuală, iar Colegiul le-a atribuit samovolnic, unilateral şi
ilegal le-a examinat în altă ordine procesuală;
b) Încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15.04.2016
(dosar nr.10-37/16) a fost emisă în baza art.41 şi art.313 Cod
procedură în lipsa plîngerii respective;
c) Răspunsul nr.4-35/7-1312 din 26.09.2014 a fost emis de
preşedintele Colegiului penal a Curţii de Apel Chişinău în urma
examinării unei cereri înaintate faţă de Colegiul penal şi nu
preşedintelui Colegiului, cu atît mai mult, conform scrisorii de
expediere nr.4-35/6-989 din 14.08.2014 de Curtea de Apel Chişinău au
fost interpelate materialele cauzei penale de condamnare pentru
examinarea cererii respective.
d) Hotărîrea Judecătoriei Chişinău sediul Centru din 01.03.2017
(dosar nr.25c”-242/16) menţinută prin Decizia Colegiului civil a
Curţii de Apel Chişinău din 30.06.2017 (dosar nr.2r-798/17), care au
fost emise în rezultatul executării încasării acţiunii civile admise
de Colegiul penal a Curţii de Apel Chişinău în cauza penală de
condamnare a lui Taboră Ion.
La emiterea hotărîrilor date au fost grav încâlcate prevederile
art.24 alin.(2) Cod familei şi art.353 Cod civil.
Repetat, aduc la cunoştinţă Colegiul că atît Organul de urmărire
penală, procuratură, cît şi de instanţele judecătoreşti care au
examinat cauza penală de condamnare a lui Taboră Ion nu a fost probat
faptul că prejudiciul constatat, cît şi mărimea acţiunii
civile admise în cauza penală are o careva atribuţie cu imobilul
urmărit integral de executorul judecătoresc pentru executarea
încasării prejudiciului şi
acţiunii civile admise de Colegiul penal a Curţii de Apel Chişinău;
e) Decizia emisă de Colegiul penal a Curţii Supreme de Justiţie
din 13.02.2014, emisă în urma examinării Recursului în anulare
declarat este vădit ilegală, unde în motivare Colegiul încearcă să
explice că s-ar fi respectat legislaţia procesual-penală pe deplin în
ceia ce priveşte repartizarea aleatorie a cauzei spre examinare şi
anume prevederile art.344 Cod procedură penală.
La fel, de Colegiul penal a Curţii Supreme de Justiţie prin
decizia din 16.01.2014, emisă în urma examinării Recursului în anulare
declarat pe o altă cauză penală de condamnare a lui Taboră Ion, la fel
încearcă în motivare să explice că s-ar fi respectat legislaţia
procesual-penală pe deplin în ceia ce priveşte repartizarea aleatorie
a cauzei spre examinare, care la fel este o decizie ilegală
În ambele decizii Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie dă
motivări diferite şi lipsite total de temei juridic, neglijindu-se în
aşa mod prevederile art.1 alin.(2) a Legii nr.789 din 26.03.1996 „cu
privire la Curtea Supremă de Justiţie”.
f) Prin Încheierea Judecătorie Chişinau sediul Rîşcani din
15.11.2017 (dosar nr.2-3949/17) menţinut prin Decizia Colegiul civil a
Curţii de Apel Chişinău (dosar nr.2r-2790/17) a fost încetat procesul
în pricina civilă la Cererea de chemare în judecată, privind
micşorarea acţiunii civile stabilită în procesul penal de condamnare
şi stabilirea mărimii reale acţiunii civile.
În motivare, instanţa constată că modificarea cuantumului
despăgubirilor acordate nu ţine de competenţa instanţei civile.
Prin Încheierea Judecătoriei Chişinău sediul Rîşcani din 27.03.208
(dosar nr.21-2575/2017) emisă în ordinea prevăzută dr art.41; art.342;
art.469-471 Cod procedură penală se menţionează că soluţionarea
chestiunilor legate de latura civilă ţine de competenţa instanţei civile.
În
cauza penală de condamnare de Colegiul penal a Curţii de Apel Chişinău
acţiunea civilă a fost admisă cu încasarea prejudiciului material
respectiv, contrar prevederilor art.219 alin.(2)-(3) Cod procedură
penală, dat fiind faptul că încasarea aterelui prejudiciu urma să fie
soluţionată în ordine civilă şi nu penală.
g) Prin Decizia Colegiului penal a Curţii penale a Curţii de Apel
Chişinău din 26.04.2016 (dosar nr.21r-439/16) a fost respins recursul
declarat împotriva Încheierii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din
29.02.2016 (dosar nr.21-30/16), menţinînd-o fără modificări pe motivul
că: „cerinţele invocate nu se încadrează în prevederile art.10-10′ Cod
penal, iar condamnatul nu solicită examinarea cauzei în ordine de
revizuire”.
Prin Decizia Colegiului penal a Curţii de Apel Chişinău din
26.10.2017 (dosar nr.21r-1028/17) a fost respins recursul declarat
împotriva Încheierii Judecătorie Chişinău sediul Rîşcani din
21.06.2017 (dosar nr.21-1696/17), menţinînd-o fără modificări,
motivînd faptul că: „instanţa de fond şi apel, la momentul condamnării
corect a stabilit starea de fapt şi a încadrat acţiunile condamnatului
în baza art.190 alin.(5) Cod penal”.
După cum am menţionat în cererea de revizuire că hotărîrile
respective au fost emise în urma examinării cererilor înaintate în
temeiul art.469 alin.(1) p.14) şi art.471 alin.(1)-(3) Cod procedură
penală, prin care s-a solicitat aplicarea retroactivităţii:
– Legii nr.277-XVI din 18.12.2008 în vigoare la 24.05.2009, cu
recalificarea acţiunilor imputate din alin.(5) în alin.(2) al art.190
Cod penal;
– Legii nr.77 din 12.04.2012, cu excluderea din învinuire şi
încetarea executării pedepsei penale pe art.361 alin.(2) lit.d) Cod
penal.
La fel, ca temei de înaintare a cerinţelor respective au slujit şi:
– răspunsurile CJ-10 nr.237 din 25.09.2015 şi CJ-10 nr.275 din
30.10.2015, unde la acest subiect clar se explică următoarele:
„retroactivitatea legii penale este aplicată în temeiul principiului
umanismului prevăzut de art.4 Cod penal şi că la aplicarea legii
penale mai favorabile, în cazul cînd se impune recalificarea faptelor,
art.10′ alin.(7) Cod penal expres prevede modul şi condiţiile de
recalificare.
Astfel, ORICE RECALIFICARE a faptelor incriminate de Codul penal
în urma efectului retroactivităţii legii, NU CONTRAVINE LEGISLAŢIE
PENALE, avînd în vedere că aplicarea retroactivităţii este
condiţionată de AMELIORAREA situaţiei persoanei care a comis
infracţiunea.
În conformitate cu art.15 Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice, care enunţă următoarele: – dacă
ulterior coniterii infracţiunii legea prevede aplicarea unei pedepse
mai uşoare, delincventul trebuie să beneficieze de aceasta.
În legislaţia penală a RM, au efect retroactiv doar legile penale
mai blînde, inclusiv şi legile penale care prevăd condiţii mai uşoare,
care uşurează pedeapsa, stabilesc o pedeapsă alternativă mai blîndă”.
– răspunsul nr.21-658/10-2199 din 03.11.2015 emis de Procuratura
Generală se menţionează că: „în cazul concret, legea penală are efect
retroactiv, adica este aplicabilă faptelor săvîrşite pînă la adoptarea
ei doar în cazul, în care ameliorează situaţia asupra căreia se
răsfringe. În cazul în care insist asupra examinării faptei în baza
căreia am fost condamnat prin prisma principiului retroactivităţii
legii penale, urmează să mă adresez instanţei de judecată”.
– răspunsul nr.33-78pet/14-9972 din 12.11.2015, Procuratura mun.
Chişinău a refuzat în pornirea procedurii de revizuire a cauzei penale
respective pe motivul că: „se solicită de facto aplicarea
retroactivităţii legii penale şi reieşind din prevederile art.469-471
Cod procedură penală, aplicarea şi punerea în aplicare a prevederilor
art.10-10′ Cod penal în aşa cazuri este de competenţa judecătoriei de
drept comun”.
Ţinîndu-se cont că fapta încriminată de art.190 alin.(5) Cod penal
a fost săvîrşită în diferite legi şi mărimea prejudiciului calculat şi
stabilit după intrarea în vigoare a Legii nr.277-XVI din 18.12.2008,
nu putea fi calificat ca sustragere prin escrocherie în proporţii
deosebit de mari conform prevederilor art.126 Cod penal.
Solicitarea recalificării faptei în cazul de faţă era legală şi
întemeiată, cu luarea în consideraţie a prevederilor art.3 alin.(2);
art.8; art.10-10′ Cod penal; art.7; art.10 Cod procedură penală;
art.22 Constituţia RM; art.7 CEDO şi art.15 Pactul internaţional cu
privire la drepturile civile şi politice şi indiferent de prevederile
art.29-30 Cod penal, în cazul de faţă nu puteau fi aplicate, fiindcă
vin în contradicţie cu prevederile art.20 şi art.26 Constituţia RM.
La fel, aduc la cunoştinţă Colegiul că în ambele cazuri, la
examunarea cererilor înaintate privind aplicarea retroactivităţii
legii, instanţa a ignorat prevederile art.471 alin.(2) Cod procedură
penală, adica nu a fost solicitat dosarul penal în baza căreia am fost
condamnat şi nici răspunsurile sus-enumerate nu au fost luate în
considetaţie.
În motivarea sentinţei contestate, instanţa de fond menţionează
că: „aplicarea principiului retroactivităţii legii penale în legătură
cu modificările survenite prin Legea nr.207 din 29.07.2016 în vigoare
06.11.2016, nu constituie temei de deschidere a procedurii de
revizuire, acestea urmînd a fi examinate în procedură separată”.
Reieşind din motivarea respectivă, instanţa a ignorat faptul că
hotărîrile la care m-am referit au fost emise în urma examinării
cererilor înaintate în procedură separată, adica în urma soluţionării
chestiunilor privind executarea pedepsei penale.
Instanţa face referire la modificările survenite prin Legea nr.207
din 29.07.2016 în vigoare la
07.11.2016, pe cînd conform cererilor respective au fost înaintate
chestiuni privind aplicarea concretă a retroactivităţii Legii
nr.277-XVI din 18.12.2008 în vigoare la 24.05.2009.
Instanţa în cazul de faţă nici nu a interpelat materialele cauzelor
respective, pentru a le examina şi a se expune legal la acest subiect
şi temei de revizuire a cauzei penale de condamnare.
Avem de faţă nesoluţionarea justă a fondului cauzei, în vederea
respectării drepturilor persoanelor participante la un proces echitabil.
Aduc la cunoştinţă Colegiul că nu este primul şi unicul caz, unde
instanţa examinează cereri analogice în vederea aplicării
retroactivităţii Legii nr.277-XVI din 18.12.2008 în vigoare la
24.05.2009, iar instanţa de judecată ignoră în mod intenţionat,
abuziv, ilegal şi fraudulos să aplice corect retroactivitatea legii
solicitat e şi făcînd trimitere la imposibilitatea aplicării
retroactivității Legii nr.207 din 29.07.2016 în vigoare la 07.11.2016,
despre care nici nu mergea vorba în cerinţele înaintate şi anume:
– prin Încheierea Judecătoriei Chişinău sediul Rîşcani din
21.06.2017 (dosar nr.21-1696/17), menţinută prin Decizia Colegiului
penal a Curţii de Apel Chişinău din 26.10.2017 (dosar nr.21r-1028/17);
– prin Încheierea Judecătoriei Chişinău sediul Rîşcani din
20.07.2017 (dosar nr.21-1673/2017),
menţinută prin Decizia Colegiului penal a Curţii de Apel Chişinău din
31.05.2018 (dosar nr.21r-278/18);
– prin Încheierea Judecătoriei Chişinău sediul Rîşcani din
05.04.2018 (dosar nr.21-2563/17), menţinută prin Decizia Colegiului
penal a Curţii de Apel Chişinău din 07.60.2018 (dosar nr.21r-352/18);
– prin Încheierea Judecătoriei Chişinău sediul Rîşcani din
15.06.2018 (dosar nr.21-1366/17), care la monentul de faţă cotestarea
se examinează de Colegiul penal a Curţii de Apel Chişinău.
În toate cazurile sus-enumerate instanţa a ignorat prevederile p.1) a
Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.2 din 09.02.2016 şi anume nu pune
în discuţie cerinţele înaintate privind expedierea cauzei penale la
Curtea Constituţională pentru ridicarea excepţiei de
neconstituţionalitate a Legii nr.277-XVI din 18.12.2008 în vigoare la
24.05.2009.
Respectiv, în cazul concret, avem de faţă hotărîri judecătoreşti
irevocabile inconciliabile, prin conţinutul şi soluţia dispusă se
exclud reciproc şi nu se cuprind motivele pe care se întemeiază
soluţia.

II. Cu privire la cererea condamnatului pe capătul înaintat în
baza art.458 alin.(3) p.4) Cod
procedură penală, instanţa reţine că revizuientul a înaintat cererea
de revizuire din motivul că Curtea Constituţională a recunoscut drept
neconstituţională prevederea legii aplicate în cauza respectivă.
Instanţa face referire la prevederile:
– art.26 alin.(7) Legea cu privire la Curtea Constituţională
nr.317 din 13.12.1994 – hotărîrile Curţii Constituţionale produc efect
numai pentru viitor;
– art.3 alin.(1) Cod procedură penală – în desfăşurarea procesului
se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al
judecării cauzei în instanţa judecătorească.
În cazul concret, instanţa a ignorat prevederile art.25 alin.(4)
Constituţia RM, în care nu au fost survenite modificări, însă au fost
încălcate de instanţa de fond şi apel la examinarea cauzei penale de
condamnare, adica fiind reţinut şi plasat în loc de detenţie în baza
unei sentinţe neintrate în vigoare, fără iterea încheierii respective
şi mandatului de arest.
Avem de faţă un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente
care a afectat hotărîrea pronunţată, conform prevederilor art.6 p.44)
Cod procedură penală şi ţinînd cont de prevederile art.4 §2 Protocolul
nr.7 la CEDO, instanţa a ignorat prevederile art.7 alin.(5) Cod
procedură penală.
Motivarea instanţei, precum că: „perioada aflării condamnatului în
arest preventiv a fost inclusă complet în termenul pedepsei, cît şi
modificările survenite în art.186 Cod procedură penală în urma
ridicării excepţiei de neconstituţionalitate a alin.(3);(5);(8) şi
(9), conform Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.3 din 23.02.2016 nu a
produs careva efect juridic asupra sentinţei de condamnare pronunţate”
– este lipsită de temei juridic total.
Ori, în atare situaţie necesită de a fi ridicată excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art.26 alin.(7) Legea cu privire
la Curtea Constituţională nr.317 din 13.12.1994 sau a art.3 alin.(1)
şi art.458 alin.(3) p.4) Cod procedură penală.
Totodată, reţin faptul că prevederile art.458 alin.(3) p.4) Cod
procedură penală nu invocă
condiţie obligatorie privind prezenţa efectului juridic, ci doar
prezenţa obligatorie a Hotărîrii Curţii Constituţionale care a
recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicate în cauza
respectivă, ceia şi ce o avem de faţă.
III. La examinarea cererii de revizuire, instanţei nu i s-a
prezentat toate materialele cauzei penale de condamnare şi anume
lipseau corpurile delicte plasate şi sigilate în două plicuri format
A4.
La 06.07.2018 în adresa instanţei a fost înaintată cererea
nr.41019 în temeiul art.244 alin.(1) Cod procedură penală, prin care
au fost înaintate un şir de cerinţe pentru a fi întreprinse măsuri
legale pentru a fi prezentate instanţei corpurile delicte recunoscute
în cauza penală de condamnare.
Întru uşurarea soluţionării cererii date, atît instanţei, cît şi
părţii învinuirii li s-a prezentat copiile justificate a plicurilor
sigilate format A4 în care sunt plasate corpurile delicte recunoscute
în cauza penală de condamnare.
Instanţa nu se expune asupra cererii date, nu a examinat-o în
şedinţă şi nici în sentinţa contestată nu se expune asupra celor
invocate în cererea dată.
La acest capitol remarc şi faptul că instanţa nu a luat în
consideraţie şi răspunsul nr.4-35/7-1312 din 26.09.2014, emis de
preşedintele Colegiului penal a Curţii de Apel Chişinău, la cererea
înaintată în ordinea prevăzută de art.470 alin.(3) Cod procedură
penală, fapt despre care am invocat şi în cererea de revizuire.
Avem de faţă nesoluţionarea justă a fondului cauzei, în vederea
respectării drepturilor persoanelor participante la un proces
echitabil.
Respectiv, instanţa s-a limitat doar la cercetarea superficială a
dosarului penal, adica nu au fost cercetate corpurile delicte
recunoscute pe caz întru formarea unei concluzii obiective şi
complete, adica a fost emisă o sentinţă în care nu sunt cuprinse
motivele pe care se întemeiază soluţia, fapt ce justifică temei legal
pentru admiterea apelului.
La fel, remarc faptul că instanţa de fond nu a interpelat
materialele tuturor cauzelor la care sa făcut referire în cererea de
revizuire şi au atribuţie nemijlocită cu cauza penală respectivă, unde
sunt emise hotărîri care se exclud reciproc şi dispoziţiile acestor
hotărîri conţin soluţia asupra aceloraşi fapte şi persoane.

IV. Potrivit jurisprudenţei CEDO, competenţa de revizuire a
hotărîrilor judecătoreşti
trebuie exercitată pentru a repara erorile de drept şi omisiunile
justiţiei (Brumărescu vs România).
Revizuirea este justificată doar în cazul în care reexaminarea
este necesară în virtutea circumstanţelor fundamentale şi obligatorii
(Bujniţa vs Moldova).
Doar prin adoptarea unei decizii motivate, poate avea loc un
control public al administraţiei justiţiei (Hirvisaari vs Finland).
În cazul în care instanţa de judecată se abţine de a da un răspuns
special şi explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda
părţii care a formulat o posibilitate de a şti dacă acest mijloc de
apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera ca o
încălcare prevăzută de art.(6) §1 CEDO (Hiro Balani vs Spania).
Contradictorialitatea procesului presupune posibilitatea părţilor
în proces, de a lua cunoştinţă cu toate probele sau observaţiile
anexate la dosar şi a le comenta (cauza Morel). Procesele
judiciare, unde se ciocnesc interesele private opuse, egalitatea
părţilor presupune ca fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea
rezonabilă de a-şi prezenta cazul, inclusiv probele în condiţii în
care nici una din părţi nu are o prioritate vădită (cazul Dombo Beheer
B.V.).
Dispoziţia Curţii Supreme de Justiţie nr.98 din 08.10.2012 „cu
privire la evidenţa şi sistematizarea jurisprudenţei CEDO” – potrivit
interpretarea unor prevederi ale art.4 Constituţia RM, rezultă că CEDO
constituie o parte integrantă a sistemului legal intern şi respectiv
urmează a fi aplicată direct ca orice altă lege a RM cu deosebirea ca
Convenţia are prioritate faţă de restul legilor interne care îi
contravin.

Reieşind din cele expuse în prezentul Apel şi în conformitate cu
prevederile Titlului II Capitolul IV Secţiunea §1 (partea specială)
Cod procedură penală solicit:
1. Admiterea apelului;
2. Casarea integrală a instanţei de fond;
3. Rejudecarea cauzei;
4. Pronunţarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit, pentru
prima instanţă, cu admiterea întru-totul a cerinţelor invocate în
cererea de revizuire a procesului penal.

Taboră Ion