Fosta reporteră şi prezentatoare de ştiri de la 10tv a plecat azi din Republica Moldova şi a publicat acest text de adio pe pagina ei de facebook:
Astăzi, Republică Moldovă, te las!
După doi ani, în care ne-am reluat relația, mi-am dat seama că nu merge. Tu ești bolnavă, eu sunt prea radicală și vreau să te schimb. Ce păcat că nu ești pregătită pentru asta. Eu zic că e timpul, ai 27 deja. Ca și mine de altfel. E vârsta marilor decizii, iar eu prefer să cresc în altă parte.
Aici rămâne mama și Continuă lectura „Alina Panico s-a mutat la Bucureşti!”
Zi: 31 octombrie 2018
Scrisoare de la închisoare, omul vrea eliberare conform legii
Mă numesc Potinga Roman a.n 1987
La 27 octombrie am fost judecat pe art 188 alin 2 de catre judecătoria raionul Hicești la 8 ani de închisoare.
În perioada 2011-2013 am muncit în Penitenciarul nr.9 Pruncul, unde, din 8 ani mi s-a redus din pedeapsă 2ani si 10zile.
La 29aprilie 2014 am fost gasit vinovat pe art.317 alin 1, și pedepsit la 3 ani închisoare de catre judecătoria Buiucani. Mi-a fost stabilită o pedeapsă definitivă de 5ani şi 11 luni începînd cu data 29.04.2014, dar zilele privilegiate nu mi-au fost incluse în termen, la cele 741 zile!
Am depus cerere catre judecătoria Buiucani, la judecătorul de instrucție pentru a-mi calcula zilele termenului corect, adică am fost reținut la 21.04.2009 pînă in data de 29.04.2014, apoi am executat termen de 7 ani şi 18 zile din termenul de 8 ani stabilit la 27.11.2009 de către judecătoria Hîcești, Aşadar, la 29.04.2014 mie din termenul de 8 ani mi-au rămas 11 luni şi 12 zile.
Dar instanţa nu a judecat așa, Continuă lectura „Scrisoare de la închisoare, omul vrea eliberare conform legii”
O maşină #MAI e condusă iresponsabil de un tip cu telefon
Chişinău, strada Kiev, peste drum de Pretura Rîşcani
A oprit ilegal cu Lexusu”n staţie
Chişinău, strada Creangă, peste drum de Universitatea Pedagogică
Minunata Bianca este o unionistă convinsă!
Marşul Centenar la Căpriana
Filmare Gheorghe S
De ce Voronin şi Greceannîi au pensii de zeci de ori mai mari?!
Nicolai Stamati e revoltat că pretinşii comunişti sau socialişti îmbogăţesc pe seama sărmanilor, el are de 24 de ori mai mică pensie decît fostul lui coleg de tehnicu, iar soţia lui are mensia mai mică de 19 ori decît o altă deportată ca ea.
Mărturie la Microfonul liber, proiect duminical Hyde Park Moldova
Oleg Adrian rămîne credincios (ru)
Tînărul orfan, nevăzător a cerut azil politic în Germania. A declarat că e gay şi nu-şi poate manifesta orientarea sexuală în Republica Moldova.
Se teme că nemţii nu-l vor crede, dar contează pe avocaţi.
Spune că nu renunţă la cîntece religioase şi credinţa lui, dar nu mai poate
Continuă lectura „Oleg Adrian rămîne credincios (ru)”