civic · mafia · opinii · pericol

MAFIA LEMNULUI: Ce se ascunde în spatele atacurilor din pădurile Bucovinei

La mijlocul lunii trecute, un incident extrem de grav petrecut într-o pădure din Bucovina a devenit subiect de breaking news pe televiziuni și a ajuns până în presa internațională. Un activist de mediu și doi jurnaliști care filmau un documentar despre tăierile ilegale de lemn au fost agresați de un grup de indivizi printre care se aflau și silvicultori ai Ocolului Silvic Dealu Negru.

Unul dintre jurnaliști a fost lovit atât de tare încât și-a pierdut cunoștința, iar activistul Tiberiu Boșutar a fost bătut și umilit, fiind dezbrăcat în pielea goală sub amenințarea toporului. Este ultima dintr-un lung șir de agresiuni pe care mafia lemnului din zonă le-a îndreptat împotriva celor care încearcă să documenteze tăierile ilegale.

Bucovina seamănă tot mai mult cu o zonă în care clanurile implicate în exploatări forestiere se ridică deasupra legii, iar autoritățile nu fac nimic pentru a stopa acest fenomen. La scurt timp după atac, am plecat în Bucovina să aflăm ce aveau de ascuns cei care au reacționat cu o asemenea agresivitate la adresa jurnaliștilor și a activiștilor de mediu. Atenție, materialul conține imagini care vă pot afecta emoțional! –––––

Sursa: https://www.recorder.ro​​

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s