Condamnați din penitenciarul 6 povestesc la cameră cum sunt percheziționați periodic abuziv, amenințați și maltratați.
Vor să fie auziți de miniștri, deputați, avocatul poporului.
Blog de implicare civică – apărăm drepturile omului şi mediul
Condamnați din penitenciarul 6 povestesc la cameră cum sunt percheziționați periodic abuziv, amenințați și maltratați.
Vor să fie auziți de miniștri, deputați, avocatul poporului.
Orașele sunt una din cele mai importante invenții a umanității și noi ar trebui să le gândim mai degrabă pentru cele mai vulnerabile persoane care le utilizează, decât pentru cei care și așa sunt favorizați. Făcând orașul mai sigur pentru femei și fete, asigurăm participarea acestora deplină în viața socială, economică, culturală și politică, ca cetățene egali.
Continuă lectura „Orașul feminist @omulfacelocul”Cei care au filmat spun că tocmai au fost concediaţi, dar oricum lucrau fără contract. Cică aceşti porci au fost aduşi morţi, li s-a zis să-i cureţe de puroi. 3 veterinari sunt complici la această ilegalitate! Ar putea să scrie plîngeri, dar spun că la controale vin inspectorii şi beau cu patronul în birou. Vom sesiza organele abilitate din Maramureş.
Întîmplarea face să o cunosc pe Tamara Bîrsa sub un copac plîngînd la biserica Sf. Dimitrie, sector Botanica din Chisinau. Era luna iulie 2022, o femeie tînără, nevăzătoare, fără părinți si fără locuinta, intr un cuvînt, bătută de soartă și de indiferenta celor din jur. Este originara din s.Vasieni, raionul Ialoveni si se pare ca nu are certificat de naștere sau buletin. Versiunea ei este ca cineva i le-a furat, dar cel mai grav este ca apare ca decedata de 8 ani.
Continuă lectura „NEVĂZĂTOAREA FĂRĂ DREPTURI PĂMÎNTEȘTI”Conferinţă la IPN, avocatul Ilie Rotaru şi justiţiarii Constantin Bobu şi Oleg Chirvas povestesc publicului despre dosarele pe care le cunosc din prima sursă
Iulian Ungureanu a sesizat un tandem burtos în uniforme de poliţie că se taie un copac în preajmă, periculos şi, probabil, ilegal. Dar organele s-au eschivat cu insulte şi ameninţări
Azi se împlinesc 31 de ani de la aderarea Moldovei la ONU şi de la începerea războiului de la Nistru. Oleg Chirvas a filmat defilarea poliţiştilor şi a altor militari prin centrul capitalei, se îndreptau spre complexul memorial Eternitatea, unde există şi un monument dedicat mamei îndurerate că a rămas fără cineva din familie în acele cîteva luni de război.
În acest episod vă facem cunoștință Ionela Pădure. Este doctorandă la Institut National des Langues et Civilisations Orientales din Paris. A predat Limbi Moderne la Colegiul Réné Cassin din Yvelines și a fost implicată în proiecte Policy Center for Roma and Minorities. Vă invităm să o cunoașteți!
Sursa: Starea Romilor
Simion Jereghi a rămas în drum pentru că poliția sau protestatarii au blocat circulația din/spre capitală în zi de protest și de vizită oficială la nivel înalt (președintele Greciei) a venit la Chișinău
Mikhailo Podoleak, mesaj către cetățenii Rep. Moldova despre protestele pro ruse ale lui Șor și Cavcaliuc
Sursa: DINCOLO DE NISTRU
Lidia Gaina din Germania vrea dreptate acasa, in Moldova
Ion Strungaru povestește cum merge prin capitala cu monociclul electric
Interviu de Alexandu Pisarenco pentru Alianță Bicicleta Chișinău
În episodul acesta l-am invitat pe Lică Sainciuc – arhitect, artist plastic, designer grafic, grafician. Am vorbit despre ABECEDAR și ALBINUȚA, desene pentru copii, restricții ale regimului sovietic și creativitatea, colaborarea cu Grigore Vieru și Spiridon Vangheli, despre adevărul absolut, vid și deșertăciune, despre limba engleză învățată de la radio, ultima carte publicată, despre longevitate și despre viață în general.
Vlog de Tania Insuratelu
În acest episod vă invităm să îl cunoașteți pe lectorul universitar Cristian Pădure. Pe lîngă activitatea de la catedra facultății de limbi și literaturi străine, Cristi desfășoară și alte activități destul de interesante despre care veți afla mai multe în acest episod.
Vlog de Damian Drăghici
O discuție sinceră cu și despre prieteni, povești, muzică, un pic de umor și multă asumare. Un podcast neconvențional în care vorbim liber.
Continuă lectura „Despre religie, etnie şi viitor cu Vasile Ionescu”Olga Afanas Educator, psychologist, personal coach, activist Olga is 38. She has a physical disability because of a birth injury. She is a professional translator, and English and Romanian teacher. Since 2012 she has been running her own company for translation and editing for educational activities, personal development and psychology coaching. She is also the vice-president of International Affairs for the Ecological Green Party of Moldova. Having the moral and financial support of her family, she overcame all obstacles and fulfilled her dream. From her experience, she pledges a more efficient regulation and financial policy for SMEs in Moldova.
Continuă lectura „Despre antreprenoriat social”Gabriel Nițu, activist buzoian, i-a părut suspect poliției de la Cluj Napoca, avea plan să-l bage la tratament psihiatric pentru ca i-a deranjat