Dumitru Alaiba, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a intervenit grosolan într-un proces judiciar lansat pentru calomnie și linșaj mediatic de către funcționarul public Vitalie Grabovski împotriva lui Valentin Butnaru, patronul Jurnal TV, și a condamnat, în numele întregului Parlament, acțiunile judecătoarei care l-a sancționat, calificîndu-le drept rușinoase, și intimidînd cu sesizare la CSM. În fapt, se pregătește terenul pentru modificarea legiiîn favoarea jurnalistului. Avocata Fulga Grabovski, soția celui calomniat, îi dă replică deputatului, calificînd declarațiile acestuia drept un atac fără precedent asupra justiției, abuz în serviciu, complicitate la linșaj și amestec în înfăptuirea justiției
Continuă lectura „Replică lui Alaiba și celorlalți deputați”Categorie: “Oamenii legii”
Poliția locală sfidează legea din mașina electrică
Nici șoferul, nici pasagerul nu s-au deranjat că au fost prinși în flagrant, încălcînd normele obligatorii pentru toți, la următorul semafor i-am văzut la fel de sfidători la adresa normelor legale. Poate le găsește ac de cojoc primarul Ciucu sau colegii din poliția rutieră.
Cinci luni de #război, vorbim și despre alte urgii #live #palavre
Un bugetar din primăria Alexandria l-a înjurat și l-a dușat
Gabriel Nițu a pretrecut cîteva ore memorabile la primăria Alexandria
Cuib de viespi la primăria Islaz! Am dat primarul pe mâna poliției
Gabriel Nițu a ajuns cu camera video la Islaz, Teleorman, a cam deranjat cu filmarea
Mesaj rasist scandat pe stradă #Reykjavik
Incident rasist la Reykjavik? Nu cred! Un ins agresiv a început să-l insulte pe artistul care cântă zi de zi pe strada pietonală din Reykjavik. Îi striga să se care acasă (Go home!) și incita trecătorii să facă același lucru. Apoi, tot el a chemat poliția. Polițiștii au ascultat versiunea ambelor părți, apoi i-a luat pe ambii la secția de poliție.
Continuă lectura „Mesaj rasist scandat pe stradă #Reykjavik”Comportament mojicesc de traducător la gara de nord
L-am surprins a doua oară fumînd în loc interzis. De dat asta a reacţionat inadecvat.
Poliţia vorbeşte la telefon din mers şi e fără centură
Am văzut cum vorbea la telefon din mers pe ultima bandă, dar pînă am pornit camera, ei au venit pe banda mea şi o făceau pe niznai.
Paznicii de la gară te pot bate, dacă pari mai amărît
Bucurelti, Gara de Nord, se întămplă asta zilnic
Activist luat pe sus la primăria Miercurea Ciuc
Gabriel Niţu, activist buzoian, a fost luat pe sus la o primărie din România, cam atîtea drepturi are omul în patria lui europeană
La primăria Șoarș, au dat boierul pe mîna legii! Poliția sfidează la maxim
Gabriel Nițu, activist buzoian, a descins cu camera la Șoarș, în județul Brașov.
A ieșit cu deranj mare
Organele de la gară pretind că aș fi înjurat
Organele înarmate de la gara de Nord, București pretind că aș fi înjurat, de fapt, eu cred că au primit ordin de la superiorul lor, Coman, care s-a făcut de rîs acum o lună într-o intervenție similară de hărțuire, și nu vrea să fie singur în viitorul dosar penal la plîngerea mea.
Continuă lectura „Organele de la gară pretind că aș fi înjurat”Mașina poliției încalcă la casa de amanet
Buftea, județul Ilfov, polițistul comite mai multe încălcări de lege într-un minut filmat de peste drum. Ce să ceri de la alți șoferi în așa caz?!
S-a aprins ilegal o țigară între pompier și polițist! ;-)
Gara de Nord, București, sala de așteptare pentru persoane refugiate, gestionată de Crucea roșie și Salvați copiii, acolo intră preponderent femei și copii, dar deja a treia oară surprind fumători cu epoleți la ușă, de data asta nimeni nu revendica țigara 😦 s-o fi auto-aprins de la atîta plictis
Șoferii cu epoleți dau exemplu prost în trafic
București, Drumul Taberei și alte locații, început de săptămînă cu șoferi – polițisti iresponsabili întîlniți în trafic.
Poliția lui Ciucu mă intimidează pentru că-s de la (alt) partid
De cînd locuiesc în Drumul Taberei, am o coabitare dificilă cu poliția locală, subordonată o vreme psd-istului Mutu, acum pnl-istului Ciucu. Nimic nu s-a schimbat în calitatea activității lor, atîta știu, să te legitimeze cu treabă sau ca intimidare și să te hărțuiască cu amenzi supte din deget. O vreme instanțele de judecată susțineau așa comportament, dar, de cînd România e vizată în cîteva dosare CtEDO la plîngeri ale mele, magistrații au început să-mi admită contestațiile și să anuleze amenzile aberante.
Continuă lectura „Poliția lui Ciucu mă intimidează pentru că-s de la (alt) partid”Misiune sub acoperire pentru statul mafiot
Contrabanda cu țigări este o afacere de sute de milioane de euro pe care statul român se preface că nu poate să o stopeze. Milioane de pachete trec anual peste graniță și se vând în piețe, în văzul tuturor. Statul destructurează constant rețele de contrabandă și condamnă la închisoare interlopi fioroși, dar fenomenul merge nestingherit mai departe, sugerând că este condus din zone care rămân mereu neatinse. Polițiștii de frontieră colaborează cu traficanții și adună averi impresionante, însă nu li se întâmplă nimic. Șefii lor sunt filmați la petreceri cu contrabandiștii și înregistrați în timp ce aranjează acțiuni de contrabandă, dar nu li se întâmplă nimic. Procurorii țin dosare la sertar și abandonează piste care conduc către oameni din instituțiile statului, dar nu suportă nicio consecință.
Recorder
Ceri lege și ei👮 fac fărădelege
În acest reportaj Alexei Dimitrov a relatat despre un caz șocant ce a avut loc la sectorul de poliție №1 IP Buiucani. Acesta a fost agresat fizic de agentul Grigore Gorea.
Polițist local cu țigara în dinți în fața sălii cu copii refugiați
Era chiar ziua internațională de combatere a tabagismului
Poliția de la gară se întrece, care mă hărțuiește mai tare!
După incidentul recent cu Dragoș Coman, șeful poliției de la Gara de Nord București, subalternii lui pare că au decis să se ia la întrecere care mă intimidează și hărțuiește mai măiestrit, ca să-i placă șefului. Dar nu o fac individual, ci în grup, organizat, că numai așa au curaj! Sau, poate, o fi primit ordin pe unitate?!