București, sectorul 6, strada Valea Oltului. Un ”gospodar” ardea frunze ori gunoaie în grădine de parcă nici nu i-ar păsa de poluarea sufocantă din ultima vreme în capitală. Acum riscă amendă contravențională
Etichetă: featured
Am cărat scînduri toată ziua pentru 400 de lei. Poliția ține cu patronul
Învăț la Academia de Studii Economice din Moldova, facultatea economie generala și drept. Locuind în Moldova, țara minunilor, nu ne putem permite unele lucruri fără ca să muncim din greu. Lucrez citeo dată la negru pentru niște bănuți, dar pe data de 26.02.2020 nici acel bănuți nu i-am primit pentru muncă.
În ajun am fost apelat de un prieten care își face studiile la Universitatea Agrară și mi-a zis că s-a apropiat de el pe teritoriul căminului un domn pe care nu-l văzuse niciodată și i-a propus să caute câțiva băieți și să meargă la timplăria lui care se afla pe strada ,,Feredeului 4/21” că el acolo are scânduri și trebuie mutate în alta parte, iar pentru aceasta favoare el este gata să plătească 250 lei pentru un metru cub de scindură.
Continuă lectura „Am cărat scînduri toată ziua pentru 400 de lei. Poliția ține cu patronul”
Îl caută pe Victor cu care au trecut graniţa cladestin
##Victor te caut!!!!
18 noiembrie 2006.
Am pornit spre Italia cum mulți alți cetățeni ai Republicii Moldova.
#Victor, pe atunci avea 42-44 de ani, actual cred ca are o vârstă între 54-57ani, un om simplu, glumeț, de statură normală, undeva 173 cm, nici slab, nici gras, locuia undeva aproape de Chișinău. Știu că avea soție, un băiat și o fată. Împreună cu Victor am plecat spre Odessa, de acolo spre Ujgorod. Am locuit 2 zile într-un apartament. Tot în Ujgorod împreună am căutat un magazin Second Hand unde am procurat haine și încălțăminte pentru a traversa pădurea. La marginea pădurii eram deja 6 persoane și doi oameni cu mască pe față ce ne arătau drumul. Era noaptea, trebuia să mergem ridicând picioarele să nu lăsăm urme. Acesti oameni ne-au petrecut până la un anumit punct, apoi ne-au dat o busolă și au spus să mergem în direcția dată. Nu aveam voie să vb, nici pauză să facem. În geantă aveam hainele, o sticlă de apă și ceva mîncare.
Continuă lectura „Îl caută pe Victor cu care au trecut graniţa cladestin”
Cer scuze publice în locul în care m-a ofensat şi agresat verbal
Stimați cetățeni, eu Cabac Ion, locuitor al satului Cania, raionul Cantemir vreau să aduc la cunoștință că astăzi 21.02.2020 în jurul orei 13:00, aflîndu-mă în fața sediului consiliului raional Cantemir, am fost ofensat și agresat verbal de către vicepreședintele raionului Cantemir, Ciobanu Andrei, fără a fi invocat vreun motiv. Intrînd în biroul lui să cer explicații, dumnealui m-a dat afară cu cuvinte necenzurate și amenințîndu-mă.
Continuă lectura „Cer scuze publice în locul în care m-a ofensat şi agresat verbal”
Istoria unei femei impușcată în picior de către soț
Aici e continuarea temei: https://curaj.tv/2020/02/28/istoria-unei-femei-impuscata-in-picior-de-catre-propriul-barbat-2/
Daca cineva doreste sa ajute va adresati – VIOLETA RUDENCO Tel.069201611 Va multumim.
I-au cerut mii de euro pentru eliberare şi n-a mai rezistat
Acest condamnat de la Pruncul spune că era pe cale să fie eliberat din penitenciar, dar administraţia închisorii ar mai fi cerut bani şi soţia lui din Italia n-a mai rezistat şi s-a sinucis. Acum omul vrea să fie măcar escortat la funeralii.
http://www.Curaj.TV
Viceprimarul de la Târnova fumează în incinta primăriei!
Activistul civic din Prahova, Harry Geană, a vizitat primăria Târnova din județul Caraș-Severin și i-a pus pe toți pe jăratec.
Zice că fiul își va pune capăt zilelor din cauza maltratării
Rozalia Janosi de la Tîrgu Mureș spune că are băiat în închisoarea de la Giurgiu, și că ar fi acolo singurul deținut de la așa depărtare mare. Vorbește cu el doar la telefon și i se plînge că e maltratat atît de rău că nici nu mai vrea să trăiască.
Continuă lectura „Zice că fiul își va pune capăt zilelor din cauza maltratării”
Amintiri din închisori – Oxana de la Soroca
Oxana Pih dintr-un sat de la Soroca a stat mai mult de 7 ani după gratii pentru o infracţiune pe care şi-a asumat-o şi recunoscut-o.
Continuă lectura „Amintiri din închisori – Oxana de la Soroca”
Moldoveni în Rusia, au rămas şi fără bani, şi fără casă (ru)
O persoană care a emigrat din Moldova în oraşul Curgan, Federaţia Rusă spune că riscă să ajungă în stradă cu toată familia pentru că ar fi victime ale unei escrocherii. Acum sunt în procedură de executare/evacuare silită.
В 2014 году нами было приобретена квартира за 5650000 р., где 2560000 р. были собственные средства (квартира в которой мы жили) и 3000000 р. оформлен займ в ипотечном центре ДВИЦ. Займ оформляли через представителей ДВИЦ в г. Курган – ООО «Содействие», все наше общение с ДВИЦ всегда происходило только через ООО «Содействие», в их офисе. Единственным учредителем ООО «Содействие» является господин Комоликов А.А.
Continuă lectura „Moldoveni în Rusia, au rămas şi fără bani, şi fără casă (ru)”
Sunt gay / Scaunul Judecății Sociale
E absurdă situația asta. E jenantă, copleșitoare și dureroasă.
Exista atâtea moduri în care aș fi putut să vă spun povestea asta și parcă nici un ton sau cuvânt nu mi se pare potrivit. Poate datorită faptului că această condiție în care mă aflu mă face să mă simt nepotrivit în lumea asta.
Continuă lectura „Sunt gay / Scaunul Judecății Sociale”
Despre medici incompetenţi, leneşi, corupţi
In data de 20 decebrie Mama a mers la spital cu febra de 40. Asa-zisii medici au inceput cu un tratament imediat pe baza de calmante si somnifere, pentru ca erau in prag de sarbatori si nu aveau chef de investigatii!
Dupa asta au continuat cu antidepresante dozaj triplu! La procurarea medicamentelor, farmacista a spus ca medicul a prescris triplu dozaj, dar nici imtr-un caz nu se poate asa ceva, ci doar o singura data in zi. Mama tot intreba sora medicala in timp ce vorbea cu noi, fiicele, pe viber, ce pastile imi dati? I se raspundea in mod agresiv ca sunt pastile care trebuie baute fara intrebari, ele fac ce le spune medicul, si nu au dreptul sa dea explicatii pacientilor!
Aşa au bagat-o in stare de inconstienta pentru 2 saptamini pina au externat-o din reanimare si trimis-o la Codru sa facă un control cu transport propriu!
Continuă lectura „Despre medici incompetenţi, leneşi, corupţi”
Poliția din Vitan spune lucruri trăsnite
Harry Geană, activist civic din Prahova, pune la încercare răbdarea și perspicacitatea polițiștilor din sectorul 4, București surprinși în preajma tîrgului auto din Vitan.
Continuă lectura „Poliția din Vitan spune lucruri trăsnite”
Agheasma de la Trușeni e cea mai ”sfîntă”
E cea mai bună agheasma în care s-a scăldat popa și enoriașii care n-au apă acasă.
Continuă lectura „Agheasma de la Trușeni e cea mai ”sfîntă””
Veteranii protestează, dar nu vor lider – general
Un grup numeros de veterani de război au protestat azi la Guvern, au fost primiți de oficiali și li s-a promis continuarea dialogului, dar oamenii sunt sceptici și refuză să mai fie conduși de aceiași lideri cu stele mari pe epoleți care i-au trădat de atîtea ori în trecut.
Continuă lectura „Veteranii protestează, dar nu vor lider – general”
Un pluton de poliţie oprea maşini pe Bodoni, la flori
Dacă nu era suficient un echipaj, vreo zece purtători de uniformă cu două maşini de poliţie opreau maşini aparent fără temei şi le trăgeau pe stînga, unde şi-au rezervat o duzină de locuri de parcare, sau chiar pe prima bandă din dreapta, une e cam interzis pentru oprire şi staţionare.
Continuă lectura „Un pluton de poliţie oprea maşini pe Bodoni, la flori”
Anonimă despre situaţia de la ANP (ex-DIP) şi din închsorile Moldovei
Ce nu se poate rezolva cu bani – se rezolvă cu foarte mulți bani!
Aceasta este noua strategie de dezvoltare a ANP. Strategie pe care cu iscusință și devotament față de lumea interlopă o pune în aplicare Demcenco Serghei, unicul specialist la moment și cel mai mare (cu excepția lui Bîrcă) din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor, care prin exemplu propriu la apariția cărorva întrebări ce țin de corupție și intentarea dosarelor penale (care pot fi verificate printr-o interpelare la procuratură), după un mic concediu, revine cu noi forțe și scheme de colectare a banilor. Revenirea lui Demcenco din concediu a avut loc imediat după numirea în funcție a noului secretar de stat al MJ, Foltea Radu.
Continuă lectura „Anonimă despre situaţia de la ANP (ex-DIP) şi din închsorile Moldovei”
Poliţai disperat, riscă pentru asigurare
Chişinău, bulevardul Moscova. Insul în uniformă a traversat de două ori strada în loc periculos, neregulamentar, a parcat Loganul pe a doua bandă simulînd că are o pană, a demarat brusc fără să arate că porneşte, avea plăcuţa de înmatriculare din spate atîăt de murdară, încît nu se putea citi numărul şi nici literele!
Continuă lectura „Poliţai disperat, riscă pentru asigurare”
Primarul de Ciorescu e neînduplecat în faţa oamenilor
Edilul a fost prins de un grup revoltat din Asociaţia de locatari nr. 55 dintr-un bloc din preajma primăriei. Nu sunt de acord cu extinderea policlinicii de la parter cu două nivele în coasta blocului lor, se tem că le va fi închisă calea de acces, că li se va obtura lumina din geam şi deja şantierul crează incomodităţi şi trepidaţii periculoase pentru un bloc de jumătate de secol.
Continuă lectura „Primarul de Ciorescu e neînduplecat în faţa oamenilor”
Au băgat în închisoare un smart TV cu acces la internet
Chiar dacă se mimează schimbarile în Penitenciarul nr.6 Soroca, lucrurile stau la fel de grav. Controlul asupra la tot ce se întîmplă în penitenciar este înfăptuit de unii deținuți: amenințarea colaboratorilor, întroducerea obiectelor interzise, șantajarea și maltratarea deținuților incomozi. Conducerea penitenciarului nu întreprinde nimic: nu etapează deținuții care controlează tot, nu asigură respectarea legislației, nu elaborează vre-un plan pentru a redresa situația din penitenciar. Continuă lectura „Au băgat în închisoare un smart TV cu acces la internet”