“Oamenii legii” · dreptate

Sunt închis cu dosar fabricat

Mă numesc Vladimir Bernic din s.Petresti, r.Ungheni. Am fost judecat la Ungheni în baza art 201′ alin.(4) Cod penal, cu grave încālcāri procesuale legate de denaturarea circumstanţelor de fapt şi de drept, bazate doar pe presupuneri. Pînă în prezent organele procuraturii dau nişte rāspunsuri superficiale neverificate şi chiar ilegale.
La douā zile dupā reţinerea mea, cauza penalā a fost transmisă în gestiunea Procuraturii or. Ungheni.
1. Procurorul a constatat cā crima a fost comisā în stare de ebrietate alcoolicā, însā careva probe obiective în acest sens nu au fost acumulate şi, în primul rînd nu a fost efectuată expertiza, prin efectuarea testului la alcool în laborator specializat, ori careva verificāri: unde am fost, ce am fācut ş.a.m.d. Au fost presupuneri ale procurorului Ghenadii Basoc. Respectiv, odatā ce procurorul nu a respectat legea, nici nu a avut dreptul sā includā probe în învinuire şi rechizitoriu.

2. Ca probe pe cauzā şi învinuire nu puteau fi admise interogatorile a martori doi cetāteni ai s.Petresti, care suferā de nişte boli psihice cronice şi stau la evidentā psihiatricā, iar legea nu s-a respectat.
3. La fel, procurorul Ghenadii Basoc intenţionat nu a înlāturat contradicţiile între martor şi rechizitoriu. Martorul a subliniat cā intrînd în sat a auzit de la sāteni cā copilul minor a fost lovit de viţel. Iar procurorul a indicat în rechizitoriu cā martorul cînd a întrat în sat a auzit de la sāteni cā copilul minor a fost lovit de tatāl sāu, ceea ce nu corespunde realitāţii. Aceasta demonstreazā faptul interesului procurorului de urmārire penalā de a mă învinui ca să fiu condamnat cu orice preţ.
4. E cazul sā menţionām despre poziţia poliţiei Ungheni, care a influenţat-o pe mama copilului decedat, căreia în localul politiei Ungheni i s-a spus: „tu te-ai gîndit cum sā mergi împotriva soţului”…
Nu-i nimic de mirare cā mama copilului decedat, chiar a doua zi dupā decesul copilului şi arestarea soţului, a început sā trāiascā cu un poliţist.
5. E de menţionat faptul cā minora a fost audiatā, însā nu a fost examinatā de un psiholog pentru a înlātura propriile contradicţii, fata şi-a schimbat depoziţiile la judecatā, adicā cele de la urmārirea penalā diferā de cele din instanța de judecatā. La fel şi marturirile de la urmārirea penalā ale mamei ei cu cele din instanţa tot difera.
6. Mai mult ca atît, cineva a avut interes pe dosar.
Elementar, la înmormîntarea copilului au refuzat să-l escorteze pe tată, adică pe mine, pentru a nu depista leziunile corporale dubioase pe faţa copilului.
Conform raportului de expertizā medico-legală, careva leziuni corporale pe faţa copulului decedat nu au fost depistate. În plus, aceste circumstanţe sunt confirmate şi de depoziţiile martorilor, cā pînā a duce copilul la expertizā leziuni pe fatā nu au fost.
Respectiv, apare întrebarea, cine a cauzat aceste leziuni corporale pe faţa copilului, cāci tatāl copilului decedat tot acest timp era sub arest în izolatorul Ungheni.
Încā o datā, apare întrebarea: Cine a cauzat leziunile? Al cui a fost interesul de a scāpa de acest copil minor şi de tatăl lui, care este condamnat la 12 ani de închisoare, fārā nici un motiv direct.
Procuratura Ungheni şi Judecātoria cu orice te-ai plînge la ei, emit rāspunsuri IREVOCABILE.

Bernic Vladimir

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s